1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11. Şi am zis: “Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
17. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
18. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
19. O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.
Psalmul 138 – când se citește, context, conținut, interpretare și semnificație
Psalmul 138 este un psalm atribuit regelui David. Psalmul 138 este o meditație profundă asupra atotștiinței și atotprezenței lui Dumnezeu, care cunoaște toate gândurile, faptele și căile omului. Este unul dintre cei mai teologici și personali psalmi din Psaltirea, exprimând uimirea și încrederea psalmistului în Domnul.
Când se citește Psalmul 138
În cultul ortodox:
Psalmul 138 face parte din Catisma a XIX-a a cărții Psaltirea, care cuprinde Psalmii 134–139.
Este citit în Psaltire și la slujbele de cerere pentru călăuzire și luminare.
În rugăciunea personală: Psalmul 138 se citește:
pentru a cere luminarea minții și călăuzirea de la Dumnezeu;
pentru a conștientiza prezența continuă a Domnului în viața noastră;
pentru pace interioară și curățirea gândurilor;
ca rugăciune de recunoaștere a atotștiinței divine.
În tradiția creștină: Psalmul 138 este privit ca un imn al cunoașterii lui Dumnezeu și al încrederii totale în El, potrivit pentru momente de introspecție și rugăciune profundă.
Contextul Psalmului 138 și structura sa
Autor: Regele David.
Context: Psalmul 138 a fost compus ca o meditație despre relația omului cu Dumnezeu, Care cunoaște totul și este prezent pretutindeni.
Structura:
Atotștiința lui Dumnezeu – El cunoaște toate gândurile și faptele (versetele 1–6).
Atotprezența lui Dumnezeu – nu există loc unde omul să se ascundă de Domnul (versetele 7–12).
Puterea creatoare a lui Dumnezeu – psalmistul recunoaște că a fost plămădit de Domnul (versetele 13–18).
Rugăciune împotriva celor răi și cerere de călăuzire (versetele 19–24).
Conținutul Psalmului 138
Versetele 1–6: „Doamne, Tu m-ai cercetat și m-ai cunoscut… De departe pricepi gândul meu.”
Versetele 7–12: Psalmistul recunoaște că nu se poate ascunde de prezența lui Dumnezeu, nici în cer, nici în adânc.
Versetele 13–18: Dumnezeu este lăudat ca Creator, Care a plămădit viața în pântecele mamei și cunoaște toate zilele omului.
Versetele 19–24: Psalmistul cere izbăvirea de cei răi și rugăciunește pentru călăuzire pe calea veșniciei.
Interpretarea și semnificația Psalmului 138
Istoric: Psalmul 138 exprimă credința iudaică în atotștiința și atotputernicia lui Dumnezeu, Care veghează asupra poporului Său.
Duhovnicesc: Psalmul 138 arată că Dumnezeu este mereu prezent în viața noastră și ne cunoaște gândurile, îndemnându-ne la sinceritate și curăție.
Profetic: Psalmul 138 prefigurează întruparea lui Hristos, Care cunoaște adâncul inimii și luminează viața fiecărui om.
Moral: Psalmul ne cheamă să trăim cu frică de Dumnezeu, cu smerenie și cu încredere în călăuzirea divină.
Concluzie psalmul 138
Psalmul 138 din Psaltirea este o rugăciune de uimire și recunoaștere a atotștiinței și atotprezenței lui Dumnezeu. Citit cu credință, Psalmul 138 aduce liniște sufletească, încredere și dorința de a fi mereu sub călăuzirea Domnului.